Month: July 2017

Psalmul 2

Published / by

1. Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri desarte?
2. Imparatii pamantului se rascoala, si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau, zicand:
3. “Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor!”
4. Cel ce sade in ceruri rade, Domnul Isi bate joc de ei.
5. Apoi, in mania Lui, le vorbeste si-i ingrozeste cu urgia Sa, zicand:
6. “Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfant.”
7. “Eu voi vesti hotararea Lui” – zice Unsul – “Domnul Mi-a zis: “Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut.
8. Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire, si marginile pamantului in stapanire!
9. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar.”
10. Acum, dar, imparati, purtati-va cu intelepciune! Luati invatatura, judecatorii pamantului!
11. Slujiti Domnului cu frica si bucurati-va, tremurand.
12. Dati cinste Fiului, ca sa nu Se manie, si sa nu pieriti pe calea voastra, caci mania Lui este gata sa se aprinda! Ferice de toti cati se incred in El!

Idolii se inmultesc discret

Published / by

Fiecare om are nevoie de Dumnezeu. E în interiorul ființei umane dorința de a se închina. Moise era în prezența lui Dumnezeu iar poporul își făcea de cap în vale. Au văzut că Moise întârzie și n-au mai așteptat. Și-au confecționat un dumnezeu ce semăna cu o vacă.

Aveau la activ experiența egiptenilor și s-au gândit să-i imite. Idolul acela nu le cerea sfințenie, responsabilități, nu-i chema la judecată, era plăcut la vedere și nici nu-i acuza de nimic. Era surd, orb și n-avea nici o putere.

Când Moise a coborât de pe munte cu tablele legii în mână a fost cuprins de o indignare care l-a făcut să spargă tablele de stâncă. Să petreci ore în șir în prezența lui Dumnezeu, să vorbești cu El, să te bucuri de El și dintr-o dată toată bucuria să se facă praf.

Aron a folosit scuze dar scuzele nu ajută cu nimic. Ele nu definesc standardul lui Dumnezeu. Astăzi poate mulți dintre creștini stau liniștiți crezând că Îl împacă pe Dumnezeu cu venirea la biserică duminica, cântând o cântare sau rugându-se câteva minute.

Idolul e tot ceea ce ne preocupă și ne frământă mai mult decât Dumnezeul revelat de Scriptură. Unii sunt preocupați de cine predică nu de ce are Dumnezeu să le spună. Poate pizma, poate banii, poate dorința de mărire, poate lăcomia, poate răutatea. Toate astea se văd limpede și în biserică. Nu sunt vaci, nu. Astăzi și-au luat haine fine, costum și cravată, uneori nici atât.

Indignarea deosebită a lui Moise are un sens. Oare câți dintre noi am fi afectați într-un asemenea fel, atunci când vedem păcat în viața noastră? Suntem supărați pentru că suntem acuzați, pentru că nu ne ies planurile, că nu se face voia noastră? Sau ne supărăm că nu se face voia lui Dumnezeu?

O întrebare la care trebuie să răspundem cu sinceritate. Să vezi păcat în viața altora e simplu. Ce te faci însă cu tine? Tu ai responsabilitatea propriei tale mântuiri.

Tu care esti lege

Published / by

În fiecare din noi există legea păcatului și a morții. Când vrem să facem binele, răul stă lipit de noi ca lipitoarea. Un om cu frică de Dumnezeu, dacă nu veghează, dacă nu are inima lipită de Hristos, poate ajunge să facă lucruri nebănuite.

Uneori îți pare că ai căzut de la standardele lui Dumnezeu. Te întrebi dacă va veni momentul când natura ta carnală se va opri din acțiune și nu te va mai trage în jos. Vestea proastă este că așa cum legea gravitației acționează, tot așa și legea păcatului și a morții. Vestea bună este că ai acces la o lege mai mare, legea Duhului de viață în Isus Hristos și poți acționa în ea.

Legea gravitației spune că ce arunci în sus trebuie să cadă. Dar când ești în avion, de exemplu, altă lege operează, legea aerodinamicii care îl menține afară din legea gravitației. Asta nu înseamnă că legea gravitației nu mai este valabilă.

Când te întrebi ce este legea Duhului de viață în Hristos, răspunsul e simplu. Când în tine e Duhul Sfânt și te bazezi pe puterea Lui, ceea ce înseamnă că ești sensibil la ceea ce îți spune ascultând ceea ce îți poruncește, nu mai ești controlat de legea păcatului și a morții. Tu ești afară din ea.

Atunci nu va mai fi despre a te strădui tu cât mai mult, ci, plecându-te înaintea Duhului care te călăuzește, vei lua de la El puterea de a trăi victorios.

Oricât de mult ar încerca legea păcatului să te înfrângă, soluția nu este să stai și să te complaci în starea în care ești. Soluția e să lupți, să te sfințești, să iubești.

Fără luptă nu e cunună.

Fii multumit

Published / by

E greu să ai inima mulțumitoare într-o lume de nemulțumiți. Dar e cu atât mai frumos. Când Isus le-a spus celor 10 leproși să se ducă să se arate preoților, ei încă nu fuseseră curățați. Totuși credința le-a fost răsplătită dar numai unul s-a întors la Hristos să-i mulțumească.
Cel care s-a întors a primit și mântuirea sufletului. Probabil proporția de oameni care nu știu să mulțumească se respectă și azi. Sunt oameni care nu știu să aprecieze binecuvântările lui Dumnezeu cu toate că sunt enorm de multe.
În anumite triburi din Africa sunt oameni care atunci când mulțumesc cuiva pentru ceva se apleacă și stau cu capul la pământ înaintea omului respectiv. Mulțumirea înseamnă o atitudine de umilință pe care mulți nu o acceptă.
Leprosul care s-a întors la Isus, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului plin de fericire știind că nimic din ce ar fi putut face el nu ar fi fost vrednic de atâta milă. Astăzi oamenii care se aruncă la picioarele lui Isus sunt considerați fanatici sau batjocoriți.
E normal să fie așa când atâți oameni sunt nemulțumiți și își înjură chiar viața lor. Nu mai vorbim de alte lucruri.
Din cei care se roagă la Dumnezeu și primesc răspuns, prea puțini se întorc ca să Îl laude. Lauda este o poruncă nu o opțiune. Dacă nu Îl lauzi pe Dumnezeu în fiecare zi, s-ar putea să nu fi înțeles mesajul lui Hristos.
Vă chem să-L lăudați chiar și când nu înțelegeți. Dar și mai mult când înțelegeți și aveți parcă mai mult pentru ce să-I mulțumiți.
Lăudați pe Domnul căci este bun.

Psalmul 1

Published / by

1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!
2. Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
3. El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
4. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul.
5. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
6. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.

Dumnezeu poate totul

Published / by

In România, oamenii se sinucid bând, mâncând și conducând mașini. Alții beau antigel, lucru pe care l-am auzit ieri despre cineva din oraș. Oamenii care își pun capăt zilelor sunt oameni care n-au nădejde decât în ceea ce se vede și ce pot ei să facă.

Dacă ar avea un pic de credință în Dumnezeu, și-ar da seama că nu există problemă pe care Dumnezeu să nu o poată rezolva. Cum zicea Keller, când o ușă se închide, o alta se deschide, dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.

Cei complet fără Dumnezeu, renunță la viață, și la asta și la cealaltă. Nu există victorie mai mare pentru diavol. Mor oamenii cu mântuirea lângă ei, cu Hristos aproape, dar afară; afară din inima lor, din viața lor, din trăirea lor.

Un lucru este sigur. Nu există nici o problemă pe pământul acesta așa de mare încât Isus să nu o poată rezolva. Chiar dacă majoritatea necazurilor omului sunt din cauza lui însuși, din vina lui, Dumnezeu iartă și salvează dacă omul apelează la El.

Când un om renunță la un lucru există două posibilități: ori e înfrânt ori e deștept. Cine renunță la viață e înfrânt dar cine renunță la gândurile nebunești e deștept. În groapa pieirii dacă ai fi și Dumnezeu tot te va scăpa. Ce nu poate un om poate Dumnezeu într-o clipă.

Mulți oameni aleg să-și pună capăt zilelor datorită banilor sau dragostei neîmplinite, dar sunt și alte cazuri. Să nu uităm însă că Dumnezeu are comori neprețuite pe care ni le poate da oricând, inexplicabil, în orice loc și în orice situație, atunci când pare imposibil. Cum face, știe El. Să te sinucizi din dragoste? Nu, aceea nu e dragoste pentru că drgaostea adevărată suferă totul. Dar tot Dumnezeu poate să pună lângă tine, la timpul potrivit, un om pe care să-l iubești cu adevărat și să fii plin de pace iubind.

Ești în criză? David spunea așa: „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu și cererile mele…”

Să fim deștepți, Dumnezeu poate totul!

Ganduri de la munte

Published / by

Zilele trecute, pe un drum de munte uitat parcă de timp, am văzut un tractor parcat cu grijă. Lângă el nu erau decât doi câini iar în rest pustiu. Tractorul avea o plăcuță de înmatriculare pe care scria așa: „Protejat de Isus”. Era clar că cei doi câini mici nu erau îndeajuns. Oricât de mulți cai sau călăreți am avea, tot nu ar fi îndeajuns dacă n-ar fi Dumnezeu.

Dacă nu păzește Dumnezeu o casă, degeaba veghează cei ce o păzesc. M-am bucurat să văd un mic semn creștinesc în mijlocul imensității de brad.

La o cabană, era afișat un panou publicitar pe care scria cam așa: “Gâștele și vacile vin acasă seara. Gunoiul rămâne pe loc.” Oriunde există Hristos ar trebui să existe civilizație și cred că lucrul scris pe acel panou publicitar a fost pentru oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu, măcar că ar fi trebuit având în vedere frumusețile grozave prin care au trecut până să ajungă la cabană.

Când ești creștin ești educat, oriunde mergi în natură realizezi că ceea ce este în jur este un dar de la Dumnezeu și nu faci din natură o groapă de gunoi.

Când ești creștin și vezi gunoaie aruncate acolo unde dorești să campezi, le strangi și le arunci unde trebuie. Dacă am face toți așa am avea o țară mai curată.

De obicei, simțul civic vine din interior spre exterior, iar dacă în interior este Hristos și în faptele exterioare tot El e.

Se apropie vara cu pași repezi. N-ar fi rău să fim utili lui Dumnezeu și în felul acesta.

Cand focul nu mai arde

Published / by

Citeam că o mare parte din români au petrecut Rusaliile la mare. Alții cu mici și bere. Unii nici nu știau ce rost are sărbătoarea aceasta. Pentru ei a contat că au o zi liberă de la stat. Totuși o zi liberă ca să rămâi tot legat de indiferență și ignoranță.

Când focul Duhului Sfânt nu mai arde, toată viața se stinge. Petreci Rusaliile pe plajă, la soare, așteptând să râzi prostește de ziua de mâine cu o sticlă în mână. Focul pentru români parcă s-a stins în vremuri de mult apuse.

Când focul nu mai arde, viața spirituală nu există. Mergi la biserică pentru că trebuie, te rogi de rușine și cânți cu gândul la ceas și la pizza de după. Nimic cu pasiune, nimic cu cercetare.

Când focul nu mai arde, alergi după scaune, după vedetism, după recunoaștere, după locurile dintâi sau chiar după bani.

Când focul nu mai arde, diavolul, lumea, firea, te-au redus la instincte și superficial. Nu-ți place nimic decât să mănânci și să bei că mâine poate mori.

Când focul nu mai arde, biserica devine Ice Age. Simți aerul condiționat atât de tare în suflet că renunți să mai vii la închinare, întâi marțea, apoi joi, culminând duminica.

Când focul nu mai arde ești atât de critic încât nimic nu e bine. Microfonul e prea tare sau prea încet, muzica câtată nu îți place iar geamul e deschis prea mult, pastorul predică prost și te gândești dacă ai fi fost tu în locul lui. Apare spiritul anticristic.

Când focul nu mai arde, apare indiferența și egoismul. Nu te interesează de nimic altceva decât de tine. Ești ca un mort viu zugrăvit de alții și etichetat fără să te pese. N-ai reacție la dreptate sau nedreptate și rămâi rece aproape la toate, ca Eminescu.

Când focul nu mai arde, nici conștiință nu mai ai. Păcătuiești și nu te ridici, rămâi căzut fără să faci nimic. Te simți pierdut și fără viitor sau nădejde.

Când focul nu mai arde, ce te costă să-l aprinzi? Nu trebuie să fie Rusaliile pentru asta ci Hristos, Domnul sărbătorilor.

Cert e că există iertare și Duh Sfânt pentru orice om care vrea.

Nu cumva nu vrei?

Obisnuinta un formailsm opus iubirii

Published / by

Obișnuința este a doua natură a omului. Dar obișnuința nu aduce nimic conștient doar acțiuni ermetice. Ne-am obișnuit să ne trezim dimineața să mergem la serviciu și ne trezim uneori fără ceas.

Vara păsările cântă  în fiecare zi cu aceeași intensitate acustică, dar trecem de multe ori pe sub copacii verzi cufundați în gânduri și nu le auzim.

Cât cât un lucru îl auzi, îl vezi sau îl realizezi mai des, cu atât te obișnuiești mai mult cu el și aproape că nici nu mai știi că există.

Legea obișnuinței se aplică oriunde, excepția fiind doar Dumnezeu. El este Singurul cu care nu te obișnuiești afară doar dacă ești deja mort spiritual. El lucrează diferit, neașteptat de la om la om. Când rugăciunea devine obișnuință, autenticitatea și originalitatea ei scade.

Când mersul la biserică devine obișnuință, închinarea ta este sub semnul întrebării. Da, venim la biserică de câte ori e slujbă, dar nu obișnuința trebuie să ne motiveze, ci Însuși Dumnezeu. Nu vin că așa se vine ci vin că Îl iubesc.

Când dragostea devine obișnuință nici ea nu mai e autentică. Mulți oameni se despart pentru că fac în fiecare zi același lucru și se plictisesc. Uneori concediul salvează vieți de familie pentru că se iese din starea aceea fără orizont.

Când iubești o persoană, nu faci pentru ea aceleași lucruri comune sau obișnuite. Încerci să aduci mereu ceva nou în relația ta. Te străduiești, vrei mai mult, faci eforturi mai mari iar intensitatea acțiunilor este și ea ascendentă.

Calitatea lucrurilor care le facem depinde de cât iubim nu de cât suntem obișnuiți cu ele.

Iubirea din obișnuință e un nonsens, un formalism opus iubirii.

Până la urmă ești atât cât iubești.

Raiul si imaginatia noastra

Published / by

Săptămâna trecută, am avut posibilitatea să văd și să admir cu ochii mei frumusețea specială a munților Iezer. Când privești ce splendoare a putut face Dumnezeu la un Cuvânt rostit, rămâi mut…

Aproape că ești tentat să crezi în filosofia iehovistă care zice că Raiul este aici. Oamenii se întreabă în asemenea momente, ce ar putea fi mai frumos în Raiul lui Dumnezeu dacă pe pământ vezi asemenea minuni naturale.

Ei bine, răspunsul la întrebarea asta constă într-un exercițiu de imaginație care nu ne va reuși. Spune Dumnezeu că la mintea omului nu s-a suit măcar splendoarea care va fi acolo. E de ajuns să știm că datorită limitării creierului nostru, nu ne putem forma o imagine clară despre Rai.

Oamenii au încercat să își pună imaginația în valoare pentru a-l putea descrie. Dacă am lua la un loc imaginația tuturor de pe Pământ și am expune-o în imagini tot am rămâne foarte departe de perfecțiunea frumuseții Raiului.

Pentru mine, e de ajuns să știu că există și că într-o zi voi merge acolo. Totuși fiecare om e liber să își dea cu părerea despre cum va fi și ce va fi acolo. Ceva, îi ghidează pe toți oamenii să se gândească la Rai, cel puțin de câteva ori în viață. Acel ceva este chiar gândul veșniciei așezat de Dumnezeu în om.

Primii oameni au văzut Raiul și, din ce s-au născut alții, parcă ideea Raiului nu a dispărut din conștiința lor, fie că vorbim de creștini sau de ceilalți.

Pentru unii e mai simplu să nu bage în seamă ce le zice conștiința și se bucură doar de plăcerile de aici afirmând că Raiul e ceva aievea. Alții sunt mulțumiți cu anumite niveluri de frumusețe care le găsesc aici și ei cred că nu au nevoie de mai mult.

Dar ceea ce ar trebui să fie cel mai dorit lucru din viața noastră de pe pământ, Dumnezeu ni-l oferă gratis prin Hristos. Niciunul din noi nu merita să ajungă într-o zi acolo. Și totuși, prin credința în El avem dreptul.

Am învățat în viața asta că dacă Hristos face ceva pentru mine, face lucrul acela perfect. Dumnezeu a folosit în Sfânta Scriptură cuvinte simple pentru a face minuni mari. În același timp, Hristos ne-a spus că se duce să ne pregătească un loc.

Închipuiți-vă cât de minunat poate fi locul acela! Nici măcar nu pot să-mi imaginez!