• Alexandru Fintoiu

    A venit pentru ce era pierdut!

    Mai e puțin și calendaristic, vine iarna. Unii o așteaptă cel mai mult. Se gândesc că mai fug virușii, alții au mintea îndreptată spre cadouri sau la sărbători. Unii la alegeri. Sunt oameni care se gândesc la facturi, la cât va ninge, la cum o să iasă din iarnă. Unii vor zăpada, iar alții vor vara.

    Anul acesta va fi atipic. Probabil colindători nu vor mai fi dar și așa nu erau ei mulți. Nu o să-i mai lase din motive de siguranță. Vor crede că vor merge cu covidul, nu cu vestea bună. Pe de altă parte, oamenii par imuni acum la orice fel de vești. Ciudat este că imunitatea ține până când aud vești de pandemie.

    Vestea bună a devenit un fel de basm pentru creduli. Dar asta nu îi absolvă de vină pe cei ce nu cred. Hristos s-a coborât pe pământul muritor ca să transforme ce era pierdut în nemurire.

    Dumnezeu a văzut că omul murea în fiecare zi mai mult, zâmbind prostește, crezând că a atins fericirea. Această imagine nu a mai putut fi suportată de Dumnezeu și a ales El Însuși să vină, ca să dea sens vieții fără inimă.

    Inima era El. Pacea și fericirea din pieptul omului venea doar de la El. Nu vă descurajați, nu covidul și recesiunea ne tulbură, ci lipsa lui Dumnezeu din noi. Și cu covid și fără, creștinul rămâne creștin iar omul fără Hristos e pierdut.

    Nu vă mai stresați oameni buni, respectați regulile și iubiți-L pe Dumnezeu.

                                                                                                                                                    Alexandru_Fintoiu

    Comentariile sunt închise pentru A venit pentru ce era pierdut!
  • Alexandru Fintoiu

    Rabdarea lui e pe sfarsite!

    Moise era cunoscut ca cel mai blând om de pe suprafața pământului dar până și răbdarea lui a fost limitată. Poporul israel l-a scos din sărite pe Moise iar acesta a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.

    Moise a avut în spate ani întregi de răbdare și de relaționare cu Dumnezeu, totuși a fost îndeajuns o greșeală ca acesta să nu mai pășească în țara promisă. Dumnezeu i-a poruncit să vorbească stâncii ca să dea apă.

    El a lovit-o cu toiagul. Apa a țâșnit dar îndoiala lui Moise a țâșnit și ea la Dumnezeu. Dumnezeu care are atâta răbdare!

    Acum, uitați-vă în ce lume trăim… Singura noastră bucurie adevărată este așteptarea lui Isus, restul parcă nu mai are sens, cu toate că mergem înainte și ne luptăm. Dar noi ne luptăm fără să dăm cu pumnii în vânt. Lumea se pregătește de noua ordine mondială, noi de cer.

    Vegheați, fiți gata… Cetățenia noastră este în ceruri. Răbdarea fantastică a lui Dumnezeu este pe sfârșite și când harul va fi luat va fi vai de locuiorii pământului!

    Haideți să ne pocăim, să ne sfințim și să-L reprezentăm cu cinste pe Hristos. Spuneți altora, dați din coate, iubiți neprihănirea, luptați, iertați și luminați întunericul.

    Astăzi nu mai avem voie să facem pași greșiți, cine pierde legătura cu Dumnezeu, poate pierde totul. Rugați-vă Lui, chemați-L. Cât este har nu e târziu, dar numai cât mai este har.

    Când I-ați spus ultima dată lui Isus că-L iubiți?

  • Alexandru Fintoiu

    Pe cine asteptam!

    Poporul Israel a fost martorul multor minuni pe care Dumnezeu le-a realizat în mijlocul lor. Cu toate acestea, memoria scurtă a omului sau nevoia de plăceri care a înăbușit ceea ce știau despre Dumnezeu, a făcut ca poporul să păcătuiască și să se închine până la pământ înaintea dumnezeilor străini.

    Acesta este omul pentru care Dumnezeu s-a jertfit pe cruce la Golgota. Acesta ești tu și acesta sunt eu. Atât de pierduți eram încât diagnosticul era simplu – nerecuperabil. Nu uita, aveam mai multe șanse să găsim pe jos un miliard de euro decât să ne salvăm viața. Noi nu puteam, datoria fiind mult prea mare, atât de mare încât de-am fi adunat toată bogăția pământului la un loc, tot nu reușeam.

    În aceste condiții Hristos vine și ne oferă soluția. El Însuși. De fapt, cu rezolvarea tot Dumnezeu a venit. Nu găseam nicăieri dragoste mai mare. Ne-a vrut cu El. Aceasta este imensitatea harului. Tot El a plătit când noi nu aveam cu ce.

    Ar trebui să fim nebuni de fericire. Fără datorii și totuși iertați, fără să ne chinuim și totuși izbăviți. În aceste condiții, când avem totul fără să plătim nimic, de ce ne purtăm ca și când vrem totul și nu avem cu ce plăti?

    Răpirea este aproape. Dumnezeu face pasul pe ușă. Să nu mai datorăm pământului fericirea noastră și vlaga noastră. Puneți-vă încrederea în ce va fi. Cei din trecut au așteptat toată viața să trăiască prezentul nostru.

    Noi ce așteptăm? Sau pe cine?

                                                                                                                            Alexandru_Fintoiu

  • Alexandru Fintoiu

    Asta e viata!

    M-am tot gândit la câteva lucruri fără de care nu putem sta. În sine nu sunt rele dar depinde dacă devin rele. Fiecare se poate gândi ce reprezintă lucrul acela pentru el.

    Primul este telefonul. Îl ai cu tine mereu. Până și copiii au, și nu de jucărie. Îl luăm oriunde și intrăm în panică atunci când nu îl mai găsim. El este legătura noastră cu pământul și prietenii. Când se strică luăm altul și facem rate dacă este nevoie. Alteori cumpărăm unul mai performant, doar din dorința de a avea ceva mult îmbunătățit. Cu Biblia tot așa facem? Petrecem timp cu Dumnezeu? Suntem disperați să performăm în direcția aceasta?

    Al doilea este internetul. Odată ce ai avut de-a face cu el, vrei și tu. Toți sunt conectați, fără el nu poți cumpăra nimic de la distanță. Cu ajutorul lui plătești, iar când nu merge, suni la echipa de intervenție pentru că e greu să stai câteva ore fără el. N-ai stare. Îl folosești să asculți predici, să crești în Hristos sau să pierzi timpul. Pare soluția la ce lipsește din viața ta. Totuși nu-L poate înlocui pe Dumnezeu. Sau El este Dumnezeul tău?

    Al treilea este mașina. E plăcută, frumoasă și te duce mai aproape de cei dragi, de magazine, de parcuri și de biserică. Dacă se zgârâie și tu te agiți, te deranjează. Dai claxoane la semafor, te grăbești, comentezi. Dar dacă nu ai avea-o, n-ai fi mai puțin păcătos? Sau mai liniștit? Sau poate că ai avea scuze să nu faci ceva pentru Dumnezeu, că n-ai cu ce te deplasa. Cine știe? O păstrezi curată sau e ca o cocină, și asta spune despre tine. Extremele sunt periculoase de fiecare dată. Dacă ai o mașină, roagă-te să fii creștin toată săptămâna, poți fi binecuvântare. Mașina sau soția? Amândouă? Le prețuiești la fel? Mi-e teamă să întreb cât Îl prețuiești pe El. Fiecare știe bine…

    Al patrulea e banul. Teoriile legate de bani toți le știm și obosim să le tot auzim. Îi numeri în fiecare zi? Te folosești de ei să faci bine? Te domină și ești altfel de om? Depinde pentru ce trăiești. Ești viu pentru Hristos, banul este un mijloc de trai. Ești mort pentru Dumnezeu, banul este un scop.

    Într-o zi îi arătam fetiței mele de 3 ani și ceva, peisajul și munții din jur și îi spuneam ce frumos este. Ea zice “Tati, e foarte frumos…asta e viață, Domnul Isus le-a creat!”

    Pentru tine ce e viața? Niciodată nu m-am gândit că asta e de fapt viața, să te bucuri pe pământ, cel mai mult, de creația Lui.

    Omul n-a creat decât lucruri, Dumnezeu a creat viața!

  • Alexandru Fintoiu

    Pe ce urme calc?

    Trece timpul repede. Nu se uită înapoi. Câțiva tineri au fost întrebați cum și-ar petrece ultima zi din viață, dacă ar ști că e cu adevărat ultima. Unul singur a răspuns corect. A zis că și-ar petrece-o ca și până acum, în ascultare de Hristos.

    Câți dintre noi ar putea zice asta? Te crezi atât de în regulă cu Dumnezeu încât să faci o astfel de afirmație? Adevărul este că e greu. În fiecare zi vezi că mai sunt lucruri de îndreptat la tine, poate de zeci de ani te lupți. Dar să nu uităm că Domnul Isus mijlocește pentru noi la Tatăl. Acesta este marele avantaj.

    Apostolul Pavel a făcut o astfel de afirmație, puternică. El a zis “Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.” Este foarte important ca tu să ai pe ce urme să calci, altfel te rătăcești. Urmele pe pământul acesta sunt multe. Pot fi ale părinților, ale unor oameni care au realizat ceva, ale unor idoli, cea mai de nedorit dintre ele, sau, urmele ale lui Dumnezeu.

    Cea mai importantă este cea a lui Hristos pentru că te duce la viață. El s-a asigurat că tu o vezi dar nu ești obligat să mergi pe ea. El nu obligă pe nimeni.

    Când zăpada e mare și ai urme lăsate de altcineva în față, îți este mai ușor. Hristos a deschis drumul pentru tine. Trebuie doar să mergi pe el până la capăt. El te însoțește și când simți că nu mai poți, va avea grijă să te poarte pe brațele Lui care nu obosesc niciodată.

    Tu pe ce urme calci? Depinde unde vrei să mergi, până la urmă.

  • Alexandru Fintoiu

    Strange pentru iarna!

    Încep să cadă frunzele și odată cu ele ar fi bine să cadă și orice urmă de amărăciune din inima noastră. Poate n-am reușit să facem tot ce ne-am propus dar mai este har. Toamna este un moment de meditație, te gândești că vara s-a dus repede și trebuie să fii pregătit pentru ce va veni. Iarnă stă să bată la ușă ca și Hristos.

    E momentul adunatului. Cei care au case, de obicei strâng frunze și lemne ca să le dea foc. Frunzele le ard acum ca să scape de ele. Lemnele le ard când e frig, prin sobe și centrale ca să se încălzească. Cu toții strângem câte ceva pentru zile mai puțin însorite.

    Dacă strângem frunze, n-au putere decât să facă fum, nu te poți încălzi cu ele. Când vine încercarea, norul, ispita, nu reușești să biruiești. Unele frunze sunt frumoase și doar atât. Le apreciezi culoarea sau forma ori mărimea, dar nu te poți încălzi cu ele.

    Dacă strângem lemne, avem ce ne trebuie când e ger, covid, secetă spirituală sau durere. În momente de criză ne trebuie putere și căldura Cuvântului lui Dumnezeu. Nu putem răzbi altfel, iar în acele zile de ger, în noi va fi ce am strâns când a fost vară.

    Știți fabula cu greierul și furnica. Greierul s-a distrat toată vara și frunica a muncit. Rezultatele s-au văzut când a venit iarna.

    Tu ce fel de om ești? Un greier fără minte sau furnica lui Hristos? Până la urmă suntem ceea ce dorim să fim…