Categorii
Alexandru Fintoiu

Sa lasam trecutul

Iosif s-a luptat cu trecutul și nu a ieșit șifonat. Când au venit frații lui după grâu în Egipt putea să aibă resentimente și o gândire din topor nu-l putea condamna. Totuși caracterul lui Iosif fusese clădit de mic și scăldat în lumina lui Dumnezeu. A refuzat răzbunarea și a ales dragostea. Dumnezeu l-a binecuvântat și pe el și pe frații lui.

Iacov s-a luptat și el cu trecutul după ce Dumnezeu îl trimisese înapoi în țara lui, acolo unde știa că îl așteaptă Esau, cel căruia îi furase practic viitorul. Dumnezeu i-a transmis că îl va binecuvânta dar frământările lui cu privire la iminenta întâlnire cu fratele lui nu i-au dat pace. A trimis înainte turme și oameni ca să  încerce să îl îmbuneze pe Esau. Nu și-a dat seama că inima lui Esau era îmbunată de Dumnezeu și că îngrijorările nu-și aveau rostul.

Și noi ne îngrijorăm fără sens de ce va fi din pricina la ce a fost, paradoxal. Dumnezeu ne-a dat motive destule să privim plini de încredere la ce va fi, din pricina felului în care El a lucrat în viața noastră cu ce a fost, dar, semănăm uneori cu Iacov. O luăm înainte cu planurile noastre în loc să așteptăm liniștiți timpul Lui.

Iona avea și el probleme cu trecutul. Dumnezeu i-a poruncit să vorbească ninivenilor și Iona nu dorea asta de frică să nu se pocăiască acel popor. Interesant este că Iona știa ce cruzi au fost oamenii aceia cu poporul său și știa și ce iertător este Dumnezeu cu cei care Îi înțeleg mesajul. Mânat de mânia împotriva ninivenilor din pricina trecutului negru al acestui popor, a fost în stare să fugă de mesajul lui Dumnezeu.

Totuși, de Dumnezeu nu poate fugi nimeni, nici viu nici mort așa că până la urmă a trebuit să predice și la predica lui s-au pocăit toți. O predică scurtă, amenințătoare, pe care nu ar fi dorit să o predice și la care ar fi vrut să nu se pocăiască nimeni. Dar mesajul nu era al lui Iona ci al lui Dumnezeu. A trebuit să biruiască frustrarea trecutului și să privească în viitor.

Cu toții ne luptăm cu ce a fost, dar noi nu privim în urmă, ci la cruce. De acolo vine salvarea. Noi ne uităm de unde am fost scoși de Hristos și privim la locul unde vom fi duși în fericire veșnică. Nimeni nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu, nici chiar trecutul.

Să fim atenți la inimă  și să ne uităm înainte.

Categorii
Alexandru Fintoiu

Ramaneti mai aproape de El ca oricand

Când au dat de libertate oamenii tot aceeași au dovedit că sunt. Neschimbați, fără respect, neascultători de legi și ignoranți. Românii parcă nu au leac. Unii plâng de durere din pricina virusului iar alții râd de fericire că-și pot face de cap ignorând virusul.
Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru mai bine, iar El a lucrat. Dumnezeu a mai dat o șansă celor din jur să creadă nevăzutul, deși El știa că oamenii nu se vor pocăi. Citeam că zilele trecute s-au strâns noaptea prin parcuri să își facă de cap.
Nici măcar ca poporul Israel din vechime nu mai suntem. Când le mergea rău, strigau la Dumnezeu și El îi izbăvea. Nu dura mult pocăința, dar era ceva. La noi nu merge nici așa. Când ne-a mers rău ca popor, am stat închiși și am închis în noi și dorințele după clipe, ca în vremuri de libertate să dăm drumul la instincte pe unde putem.
Dumnezeu încearcă să arate în jur că fără El nu merge nimic și că la Cuvântul lui se schimbă totul. Noi, creștinii trebuie să luminăm, să avem credința aprinsă în candelă pentru că nu de libertate depinde venirea lui Hristos ci de împlinirea numărului celor aleși de Dumnezeu.
Să nu uităm să mulțumim în fiecare zi, pentru că Dumnezeu e mare și când cei mai mulți Îl ignoră și Îl uită. Cred că România, acum are nevoie de rugăciunile noastre, mai mult ca ieri. Motivez prin faptul că acum suntem mai tentați să lăsăm garda jos.
Oare când va veni să ia biserica, va găsi Domnul credință în inimile noastre? Dacă harul va fi luat de la noi neamurile și rămânem jos, nu vom mai avea nicio șansă. Să nu ne jucăm ci să rămânem lângă El, credincioși Cuvântului.
Rugați-vă…

Categorii
Alexandru Fintoiu

Umblarea pe ape

Ieri a fost special la biserică, chiar dacă online. Am învățat că atunci când umbli pe ape trebuie să Îl ai în vedere pe Hristos. Când umbli pe ape nu poți să rămâi în același loc. Rămânerea pe loc înseamnă afundare în adâncuri.

Chemarea o face El. Dar la chemarea Lui trebuie să umblăm. Nu fără rost, nu fără sens, ci plini de nădejde. Umblăm pe ape, pe munți, în văi, însă, acolo este prezent Hristos. Ne vede și când valurile sunt prea mari și când barca pare prea mică. Dacă începem să ne afundăm și să ne udăm prea tare, El ne trage. Condiția este să apelăm la El.

Marea poate fi binecuvântare sau blestem așa cum și coronavirusul poate fi binecuvântare sau blestem, depinde cum ieșim din apă și din încercare. Dacă testul ne-a ajutat să învățăm să prețuim chemarea este spre fericirea noastră veșnică. Ideea este că nu vom mai fi cum am fost. Nici cei din barcă n-au mai fost aceeași chiar dacă doar au privit.

Dumnezeu ne cheamă să experimentăm salvarea nu se o admirăm de pe margine. Trăirile cu Dumnezeu sunt personale dar și cu valuri și cu furtuni din când în când. Din experiența unui singur om pe ape, toți din barcă L-au cunoscut pe Hristos.

E important ca tu să fii gata să asculți chemarea lui Dumnezeu. Din propria ta minune poți aduce mântuire și viață și altora. Domnul te folosește să  îmbogățești și pe alții.

Poți ieși din comoditate fără o experiență deosebită cu Hristos dar când te întorci în corabie, tu vei fi alt om și Hristos va fi cu adevărat Fiul lui Dumnezeu pentru tine și pentru alții.

Chiar dacă azi se îngână ziua cu noaptea în istorie, nu uitați, Mirele va apărea curând iar biserica va învinge gravitația.

Aleluia! Amin!

Categorii
Alexandru Fintoiu

Si tu vei stralucii!

La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. În scrisul original, cerurile erau lucrurile nevăzute iar pământul e tradus aici ca fiind materie. În ziua a șaptea, Dumnezeu s-a oprit din creație și a contemplat tot ce făcuse și S-a bucurat.

Și-a luat un moment în care a admirat Creația Lui și a considerat că este foarte bună. A binecuvântat ziua ca fiind zi de odihnă. Dar, Dumnezeu nu obosește niciodată, e atotputernic și minunat. După ce a făcut toată creația și pe om, omul nu a făcut decât să altereze frumusețea perfectă pe care Dumnezeu a zidit-o prin Cuvântul Lui, motiv pentru care nu mai puteam fi lângă El.

Ne-a izgonit de lângă El cu durere și iubire. Durere I-a pricinuit păcatul și iubirea L-a trimis pe Hristos să ne salveze ca să fim din nou cu El. Omul a fost creat să-I aparțină Lui. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, dar cheile acceptării mântuirii sunt ale omului.

Omul cu Dumnezeu, își depășește condiția, el nu mai e același. Dumnezeu Îl transformă, Îl schimbă, Îi dă sens și fericire. Moise a stat cu Domnul 40 de zile și 40 de nopți pe munte. Nici nu a mâncat, nici nu a băut și nici nu avea nevoie de ceva. Când ești atât de aproape, învăluit în Dumnezeu, pământul nu mai înseamnă nimic. Când s-a coborât din prezența Lui, pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.

Pe muntele schimbării la față, pe când Domnul Isus se ruga, fața Lui nu a mai fost aceeași iar îmbrăcămintea Lui a căpătat o strălucire deosebită. Motivul? A vorbit cu Dumnezeu. Fericirea strălucitoare și deplină se capătă în relație cu Dumnezeu. Creștinii care Îl iubesc pe Dumnezeu nu mai sunt aceeași oameni, strălucesc în lumina lui Hristos. Nevoile pe care le aveam nu le mai avem, bucuriile pe care le aveam nu le mai avem dar nici aceleași tristeți. Suntem oameni noi cu o gândire nouă care se capătă prin credință.

Dar în schimb avem lupte. Mai mari, mai acerbe, mai dureroase uneori. Luptele prin care încercăm să devenim biblici. Ne luptăm cu firea, ne luptăm cu păcatul, ne luptăm cu eu-l și cu duhuri uneori. Nu le putem birui noi. Biruința e a lui Hristos, dar ca să ne ajungă victoria Lui, fața noastră trebuie să strălucească în rugăciune. Fără rugăciune nu se poate.

Numai așa vom reuși. Iubindu-L, te rogi, rugându-te ai victorie, iar victoria te propulsează spre cer unde nici fața ta nu va mai fii aceeași. Va străluci veșnic.

Categorii
Alexandru Fintoiu

Tu ce fel de credinta ai?

Pe Toma, moartea Domnului la cruce la marcat pentru todeauna. Când a auzit de la ceilalți că Domnul e viu, a dorit cu ardoare să fie adevărat, motiv pentru care a făcut afirmația care l-a blamat în lumea creștină, catalogându-l ca necredincios.

Domnul l-a mustrat cu blândețe și n-a mai fost nevoie să-și pună mâna nicăieri, pentru că Isus cel viu te schimbă total. Faci ceea ce nu te creadeai în stare și crezi când toți te arată cu degetul. Când Îl vezi pe Isus în fața ta, nu te mai îndoiești, impactul e prea mare. Îndoiala devine credință.

Un om nu avea mâncare și nici bani dar s-a rugat acasă și la supermarket și-a pus pe bandă tot ce alesese, strictul necesar. Când a venit rândul lui, casiera i-a scanat produsele dar înainte să le termine, un om din spate a strigat la el că vrea să-i dea niște bani. N-a cerut ci a primit. Sau putem spune că a cerut înainte, acasă, de la Tatăl. Asta e credință.

Femeia cu scurgerea de sânge a cheltuit mult și n-a rezolvat nimic. Banii nu îți pot da sănătate. Dar, când a auzit că trece Isus, s-a atins de poala hainei Lui. Gestul acesta pe care îl înțeleg cel mai bine evreii, era un gest disperat de supunere în fața autorității lui Isus. Femeia a primit de la Dumnezeu ceea ce oamenii nu i-au putut da, vindecare. Iar ce-a făcut ea, tot credință e.

Avraam a ascultat de Dumnezeu și s-a dus fără să știe unde se duce. A avut credință. Într-un fel, Toma era ca și unii din noi, un om care a vrut să vadă mai mult ca alții. Dumnezeu l-a binecuvântat iar când Isus s-a făcut nevăzut, Toma a rămas cu darul de neprețuit, credința.

Tu ce fel de credință ai? Vrei să-L vezi pe Isus? Dacă te rogi Lui, ai toate șansele să vezi ce mare este El. Și fii fără grijă, de văzut Îl vei vedea sigur.